Intercultural communication | Comunicarea interculturală

În România, convieţuiesc numeroase etnii caracterizate printr-un trecut istoric comun cu românii, dar şi printr-o existenţă prenaţională. Această existenţă este definită prin deosebiri legate de trăsături biologice,  limbă, istoria strămoşilor, religie, tradiţii şi obiceiuri.

Istoria românilor a adus laolaltă, de cele mai multe ori ca urmare a unor confruntări armate, o serie de populaţii constituite astăzi în comunităţi diferite în funcţie de regiunea în care s-au adaptat şi de evenimentele istorice care au determinat stabilirea lor.

În prezent în lume, printre principalele cauze ale tensiunilor, chiar conflictelor, se numără diferenţele etnice. Înţelegerea corectă a relaţiilor ce se stabilesc între membrii diferitelor etnii reprezintă primul pas în încercarea de a dizolva tensiunile şi conflictele interetnice.

Realitatea concretă a relaţiilor interculturale din România contemporană se bazează pe  două dimensiuni fundamentale ce definesc comunităţile şi polarizează aceste relaţii: apartenenţa etnică, în fapt apartenenţă naţională în sens etnic, reflectată de conceptul de  „minoritate naţională”, şi apartenenţa religioasă, fără ca între cele două dimensiuni să existe o suprapunere totală.

Referitor la relaţiile interetnice, pot fi distinse trei categorii bine diferenţiate: cazul relaţiilor cu minoritatea maghiară, cel al relaţiilor cu minoritatea romilor şi, respectiv, relaţiile cu toate celelalte minorităţi naţionale afirmate public. În privinţa relaţiilor interconfesionale, există, pe de o parte, relaţiile bisericii majoritare ortodoxe cu celelalte confesiuni în general şi, pe de altă parte, relaţiile ortodoxie – catolicism, reflectate în primul rând prin relaţiile cu biserica greco-catolică. Această clasificare este inevitabil simplificatoare dar poate fi considerată pertinentă pentru a orienta analiza cauzelor şi a dinamicii relaţiilor interculturale, recunoscând totodată gradul mare de variabilitate prezent în interiorul fiecăreia dintre categoriile avute în vedere.[1]

În urma unui studiu intitulat Comunicarea şi relaţionarea interetnică în România, s-au desprins următoarele concluzii:

  • Există diferenţe semnificative între modul de relaţionare reciprocă între români şi membrii altor comunităţi etnice în funcţie de regiune şi de etnie.
  • Modelele bazate pe relaţionare pozitivă se deosebesc în special datorită trăsăturilor de personalitate interpersonală a subiecţilor, ceea ce le face mai puţin adaptabile şi replicabile în alte regiuni.
  • Modelele bazate pe relaţionare negativă se datorează în special aspectelor ce pot fi modelate social, precum toleranţa şi comunicarea interpersonală.
  • Modelul interetnic dobrogean se confirmă a avea caracteristici pozitive şi viabile cu validitate socială istorică, reprezentând tipul de relaţionare ce ar putea fi apt pentru replicare în celelalte regiuni.

Bucovina, a constituit dintotdeauna un model de comunicare interculturală, aici conviețuind pașnic mai multe etnii, din acest punct de vedere zona fiind considerata o ”Europă în miniatură”.

În 2011, populația județului Suceava era de 634.810 locuitori și avea următoarea alcătuire:

  • Români – 92,6%
  • Romi – 1,91%
  • Ucraineni (inclusiv huțuli) – 0,93%
  • Polonezi – 0,3%
  • Ruși lipoveni – 0,27%
  • Germani – 0,11%
  • Alții – 0,2%
  • Etnie necunoscută – 3,65%
Fig. 22 – Etnici polonezi din Bucovina

[1] http://psihointegrativa.ro/comunicarea-si-relationarea-interetnica-in-romania

image_pdfimage_print
Scroll Up