Main events in Modern History | Evenimente importante din istoriamodernă

România a apărut ca stat, condus de Alexandru Ioan Cuza, în 1859, prin unirea dintre Moldova și Țara Românească (numită și Muntenia), odată cu alegerea sa concomitentă ca domnitor în ambele state. În anul 1848 s-a produs o revoluție în Moldova, Țara Românească și Transilvania. Telurile revoluționarilor au fost neîmplinite, dar au pus bazele evoluțiilor următoare.

Fig. 7 – Domnitorul Alexandru Ioan Cuza

Alexandru Ioan Cuza a fost obligat să abdice în anul 1866 de către o largă coaliție a partidelor vremii, denumită și Monstruoasa Coaliție, fiind obligat să părăsească țara, prințul german Carol de Hohenzollern – Sigmaringen fiind proclamat Domn pentru a asigura sprijinul german cu scopul obținerii independenței României.

Fig. 8 – Carol de Hohenzollern Sigmaringen

Între anii 1871-1877, România a procedat, treptat, la eludarea deliberată a prerogativelor suzeranităţii turceşti, prin acte de politică ce-i defineau cu claritate entitatea în relaţiile internaţionale. Participarea României la războiul din 1877-1878 și cucerirea independenței de stat a însemnat egalitatea juridică cu toate statele suverane, având o profundă semnificație morală pentru că a ridicat constituția națiunii române libere și a permis realizarea Unirii de la 1918.

Fig. 9 – Scenă din Războiul pentru Independența României

Congresul de la Berlin, în ciuda unor condiţii nedrepte formulate, a reprezentat consacrarea pe plan internaţional a independenţei româneşti şi intrarea cu drepturi depline a României în concertul european.

În 1918, Transilvania, Bucovina și Basarabia s-au unit cu Români, formând România Mare sau România interbelică, care a avut cea mai mare extindere teritorială din istoria României.

Fig. 10 – Harta României interbelice

În contextul celui de-al doilea război mondial, în 1940, România Mare, sub presiunea Germaniei naziste, a cedat teritorii Ungariei, Bulgariei și Uniunii Sovietice.

Față de retragerea haotică din Basarabia, cedările teritoriale, nemulțumirea opiniei publice și protestele liderilor politici, regele Carol al II-lea suspendă Constituția României și îl numește ca prim-ministru pe Generalul Ion Antonescu. Aceasta, sprijinit de Garda de Fier, cere regelui să abdice în favoarea fiului său, Mihai. Apoi, Antonescu își asumă puteri dictatoriale și devine șef de stat precum și președinte al consiliului de miniștri. În 1941, ca aliat al Germaniei, România declară război Uniunii Sovietice.[1]

La 23 august 1944 România s-a retras din alianța cu Puterile Axei, trecând de partea Puterilor Aliate (Marea Britanie, Statele unite, Franța și Uniunea Sovietică).

România socialistă

La data de 23 august 1944, armata sovietică fiind deja în Moldova de nord încă din luna martie, regele Mihai își dă acordul pentru înlăturarea prin forță a mareșalului Antonescu dacă acesta va refuza semnarea armistițiului cu Națiunile Unite. În urma refuzului net al lui Antonescu, Regele Mihai a dispus destituirea și arestarea mareșalului, iar România a trecut de partea Aliaților.

La mai puțin de 3 ani de la ocuparea României de către sovietici, în 1947, regele Mihai I este forțat să abdice și a fost proclamată Republica Populară Română – stat al democrației populare. Regimul instaurat, condus de Partidul Muncitoresc Român, își întărește poziția printr-o politică de tip stalinist de descurajare a oricărei opoziții politice și de schimbare a structurilor economico-sociale ale vechiului regim burghez. La începutul anilor 1960, guvernul român a început să-și afirme o anumită independență față de Uniunea Sovietică, fără însă să renunțe la „cuceririle revoluționare”. În 1965 moare liderul comunist Gheorghe Gheorghiu-Dej, după care România intră într-o perioadă de schimbări. După o scurtă luptă pentru putere, în fruntea partidului comunist a venit Nicolae Ceaușescu, care a devenit secretar general al Partidului Comunist Român în 1965, președinte al Consiliului de Stat în 1967 și președinte al Republicii Socialiste România în 1974. Conducerea lungă de câteva decenii a președintelui Nicolae Ceaușescu a devenit din ce în ce mai autoritară în anii 1980.

Fig. 11 – Nicolae Ceauşescu în caleaşcă alături de regina Elisabeta a II a a Marii Britanii, în timpul vizitei oficiale, 13 iunie 1978. (Rolls Press/Popperfoto/ Getty Images /Guliver)[2]

În contextul căderii comunismului în toată Europa de Est, un protest început la mijlocul lunii decembrie 1989 la Timișoara s-a transformat rapid într-un protest național împotriva regimului politic socialist, înlăturându-l pe Ceaușescu de la putere.[3]

După înlăturarea regimului comunist din România în decembrie 1989 și după destrămarea Uniunii Sovietice (1991), statul român a inițiat o serie de reforme economice și politice.

Fig. 12 – Revoluția anticomunistă din decembrie 1989

[1] http://www.casadecomert.com/index.php/despre-romania/istoria-romaniei-pe-scurt

[2] http://zoom.mediafax.ro/celebrities/nicolae-ceausescu-11954170

[3] http://www.casadecomert.com/index.php/despre-romania/istoria-romaniei-pe-scurt

image_pdfimage_print
Scroll Up